Medicul observator

Articolul "The Medical Obsever" din Materia Medica Pura



„Pentru a putea observa cu acurateţe, medicul practician trebuie să deţină, ceea ce nu întălnim nici măcar în grad moderat la un medic obişnuit, capacitatea şi reflexul de a observa de o manieră atentă şi corectă fenomenele care se petrec în cadrul bolilor naturale, ca de altfel şi fenomenele care apar în stările morbide provocate în mod artificial de substanţe medicinale, atunci când acestea sunt testate pe organismul sănătos, şi totodată, abilitatea de a le descrie cu ajutorul celor mai adecvate şi potrivite expresii.

Pentru a putea percepe cu fidelitate ceea ce trebuie remarcat la pacienţi, e nevoie să ne direcţionăm toate gândurile asupra fiinţei din faţa noastră, să ieşim din noi înşine, să ne concentrăm trup şi suflet, să ne fixam toată atenţia de care suntem capabili, astfel încât niciun aspect sau fapt legat de subiect şi care poate fi perceput prin intermediul tuturor simţurilor, să nu ne scape.

Imaginaţia poetică, fantezia ori abilitatea de a specula, trebuie suspendate în tot acest interval, iar raţionamentul excesiv de încărcat, interpretările forţate ori tendinţa de a minimaliza anumite aspecte ori chestiuni trebuie şi ele suprimate. Datoria observatorului este doar aceea de a remarca fenomenele şi parcursul lor. Atenţia acestuia trebuie să fie în stare de alertă continuă, nu doar pentru ca nimic să nu îi scape, cât şi pentru ca ceea ce observă sa fie interpretat drept ceea ce este.

Această capacitate de a observa cu acurateţe nu este aproape niciodată o abilitate înnăscută, ea trebuie dobândită prin practică, prin intermediul rafinării şi adaptării percepţiilor simţurilor, cu alte cuvinte prin exercitarea unei critici severe în ceea ce priveşte formarea rapidă a impresiilor asupra obiectelor exterioare şi în acelaşi timp păstrarea calmului, a unei sobrietăţi şi a unei fermităţi în gândire necesare combinate cu o constantă rezervă în ceea ce priveşte nivelul propriilor noastre capacităţi de percepţie.

Imensa importanţă a subiectului ar trebui să ne determine să ne concentrăm şi să transmitem toate energiile corpului şi minţii asupra procesului de observaţie; iar o răbdare de fier, susţinută de puterea voinţei, trebuie să ne îndrume în această direcţie până la finalizarea observaţiei.

Pentru a ne educa în dobândirea acestei facultăţi, se dovedeşte utilă o cunoaştere a celor mai bune scrieri ale vechilor greci si romani, pentru a ne ajuta să obţinem claritate şi francheţe în gândire şi sentimente, precum şi un grad ridicat de adecvare şi naturaleţe în exprimarea propriilor senzaţii; practicarea desenului după natură se poate dovedi de asemenea utilă, deoarece ascute şi exersează simţul vizual, şi implicit şi celelalte simţuri, învăţându-ne să ne formăm o concepţie reală asupra obiectelor şi să reprezentăm ceea ce observăm, fidel şi corect, fără niciun adaos din partea imaginaţiei. Cunoştinţele de matematică pot fi şi ele de ajutor, formând rigurozitatea necesară în etapa formării unui raţionament de gândire corect.

Astfel echipat, medicul observator nu poate eşua în atingerea ţintei sale, mai ales dacă rămâne mereu conştient de demnitatea solemnă a chemării sale - ca reprezentant al Tatălui, care este Vistierul bunătăţilor, aceea de a sluji iubitelor Sale fiinţe umane prin restaurarea sănătăţii organismului lor, atunci când acesta este răvăşit de boală.

Medicul ştie că observarea pacienţilor trebuie făcută în duh de sinceritate şi sfinţenie, ca sub privirile atoate-ştiutorului Dumnezeu, Judecătorul celor mai intime gânduri ale noastre şi acestea trebuie consemnate astfel încât să mulţumească o conştiinţă verticală şi să poată fii împărtăşite lumii, conştient fiind de faptul că nici un bine lumesc nu este mai demn de eforturile noastre stăruitoare decât păstrarea vieţii şi a sănătăţii semenilor noştri.

Cea mai bună modalitate de a ne exersa şi perfecţiona aptitudinea de a observa, ne-o oferă efectuarea unor experimente cu aplicarea de remedii pe noi înşine. Evitând în acest proces important toate influenţele medicinale străine şi toate impresiile mentale cu efect conturbator, cel ce experimentează, după ce a luat remediul, îşi va îndrepta toată atenţia asupra întregului spectru de modificări externe şi interne ale stării sale de sănătate, pentru a le putea observa, nota şi înregistra cu acurateţe, cu percepţia emoţională mereu trează şi cu simţurile în alertă maximă.

Perseverând în aceasta investigare atentă a tuturor schimbărilor ce se petrec în propria stare, medicul ce experimentează dobândeşte abilitatea de a observa toate senzaţiile pe care le trăieşte în urma testării remediului, indiferent cât de complexe ar fi acestea, şi de asemenea toate, chiar şi cele mai fine modificări în starea sa, fiind astfel în măsura să redea prin expresiile adecvate, concepţia sa unică asupra acestora.

Astfel, doar un începător este în măsura să facă observaţii pure, corecte şi nealterate, deoarece acesta ştie că nu se va amăgi pe sine, nu e nimeni care să ii spună ceva ce nu e adevărat iar el va simţi, vedea şi observa ceea ce se petrece cu şi în el însuşi. Astfel va dobândi experienţa care îi va permite să efectueze observaţii similare corecte şi asupra altor persoane.

Prin intermediul acestor studii clare şi exacte, vom ajunge la cunoştinţa faptului că toată simptomatologia, existentă până acum în sistemul medical obişnuit, a aparţinut unui domeniu extrem de superficial şi că este în firea naturii ca ea să aducă dezordine în starea de sănătate a corpului şi în toate senzaţiile şi funcţiile sale prin intermediul bolii sau medicamentelor, în moduri atât de infinit de variate şi distincte, încât un singur cuvânt sau o exprimare generală pot fi total inadecvate pentru a descrie senzaţiile şi simptomele patologice care au adeseori un caracter atât de complex, dacă ne propunem să determinăm cu sinceritate, acurateţe şi corectitudine modificările apărute în starea de sănătate.

Niciun portretist nu a fost vreodată atât de neglijent încât să nu acorde atenţie caracteristicilor particulare ale persoanei pe care a dorit să o reprezinte cât mai fidel sau să considere suficient să picteze o pereche de găuri rotunde sub frunte pentru reprezentarea ochilor, iar între ei să deseneze o chestie lungă îndreptată în jos, mereu cu aceeaşi formă, ca reprezentare a nasului şi sub aceasta să insereze o tăietură de-a lungul feţei, care ar trebui să reprezinte gura unei persoane; cred că niciun pictor nu a conturat vreodată trăsăturile feţei unei persoane într-o manieră atât de grosolană şi neglijentă; niciun naturalist nu a adoptat astfel de metode de lucru în descrierea oricărei creaţii a naturii; de altfel într-o astfel de manieră nu au acţionat vreodată nici zoologi, botanişti sau geologi.

Doar semiologia medicinii clasice a ajuns să lucreze într-o astfel de manieră în descrierea fenomenelor patologice. Senzaţiile, care diferă extrem de mult una de cealaltă, precum şi varietatea infinită de simptome ale pacienţilor foarte diferiţi între ei, au fost atât de departe de a fi descrise prin expresia ori cuvântul care să sugereze cel mai bine varietatea şi caracterul distinct, în funcţie de particularităţile sale; complexitatea durerilor cuprinzând diferite feluri de senzaţii, cu gradele si nuanţele lor, au fost atât de departe de a fi descrise cu acurateţe şi concizie, încât găsim toate aceste infinite varietăţi de suferinţe înghesuite sub genericul a câtorva termeni generali, seci, nesugestivi, cum ar fi transpiraţie, febră, durere de cap, durere de gât, crup, astm, tuse, tulburări în zona toracică, înţepături în partea afectată, dureri de burtă, lipsa apetitului, indigestie, dispepsie, dureri de spate, coxalgie, crize hemoroidale, dureri în membre (atribuite după bunul plac gutei sau reumatismului), afecţiuni dermatologice, spasme, convulsii, etc.

Cu expresii atât de superficiale, varietatea infinită de suferinţe ale pacienţilor a fost expediată în acele aşa zise observaţii, astfel încât, cu excepţia unor simptome neobişnuite, severe ale unei afecţiuni sau alta - aproape fiecare boală s-a vrut a fi descrisă ca un alt punctişor pe o matriţă, ori ca în diferitele desene ale unui zugrav, care se aseamănă prin platitudine şi lipsa totală de personalitate.

Cea mai importantă dintre toate vocaţiile umane, mă refer la observarea şi investigarea bolnavilor şi a infinitelor varietăţi de tulburări în starea de sănătate, nu poate fi împlinită decât intr-o manieră superficială şi lipsită de seriozitate de către cei care dispreţuiesc umanitatea, pentru că, astfel, nu se mai pune problema distingerii particularităţilor stărilor morbide, sau de a selecta remediile adecvate pentru circumstanţele speciale ale cazului.

Medicul conştiincios, care se străduieşte cu seriozitate să înţeleagă ceea ce e rar, particular, neobişnuit în cazul afecţiunii pe care încearcă să o trateze, pentru a fi în măsura să o elimine folosind remediul adecvat, va pleca la drum cu mult mai multă precauţie în efortul său de a desluşi ceea ce trebuie observat.

Limbajul îi va fi de cele mai multe ori insuficient pentru a-i permite să exprime prin cuvintele sau expresiile cele mai potrivite varietatea infinită a simptomelor dintr-o stare patologica; nici o senzaţie, fie ea cât de mică sau de neobişnuită, nu va trebui să îi scape, sentimente ori stări pe care a avut ocazia să le experimenteze atunci când a testat remediul pe el însuşi; acesta se va strădui să transmită ideea prin intermediul limbajului adecvat, a expresiei cea mai potrivite pentru a putea să identifice în mod corect tabloul morbid şi să îi administreze un remediu cu acţiune similară, şi el ştie că acesta e singurul care poate acţiona eficient în vederea vindecării.

Adevărul este că doar cineva vigilent ,migălos şi grijuliu cu semenii săi, va putea deveni un adevărat tămăduitor al bolilor.”

Samuel Hahnemann, părintele homeopatiei

Copyright © 2016 dr. Nagy Kinga Krisztina. All Rights Reserved. Vector by jIT