Principiile de bază ale Homeopatiei

Ce este homeopatia?

Homeopatia este o terapie holistică, care alege remediul potrivit pacientului pe baza principiului similitudinii. Remediile de provenienţă vegetală, animală, minerală se prepară printr-o metodă specială, numită pontenţare.

Homeopatia este o ştiinţă neobişnuită, foloseşte remedii care par a fi materiale, totuşi efectul lor nu este material, ci energetic. Homeopatia constituie un pod între terapiile materiale (medicina alopată) şi cele spirituale (care nu folosesc nimic material). Este medicina noului mileniu...

Homeopatia are efect minunat asupra oamenilor, animalelor. Restabileşte echilibrul pe cele trei nivele fizic – emoțional – mental, şi ridică nivelul de sănătate a persoanei.

Ce înseamnă denumirea?

Denumirea provine de la Samuel Hahnemann, părintele artei vindecării, născută prin alăturarea cuvintelor greceşti homoios=similar şi pathos= suferinţă, boală.

Principiul de bază al Homeopatiei

Principiul Similia similibus curentur înseamnă, că ceea ce provoacă simptome la omul sănătos, poate la omul bolnav să vindece acele simptome (sub forma preparatului homeopat).

Modul de acţiune al hHmeopatiei

Cu ajutorul Homeopatiei întărim sistemul de apărare al organismului, permiţând Forţei Vitale, să vindece pacientul şi să-l ajute să evolueze. Prin evoluare se înţelege creşterea creativităţii pe toate cele trei nivele: fizic, emoţional şi mental, ca urmare rezultă o fiinţă mai înţeleaptă, mai matură şi mai echilibrată.

Sistemul de apărare şi Forţa Vitală

Sistemul de apărare cuprinde sistemul imun, sistemul reticuloendotelial, sistemul hormonal (şi fiecare celulă, organ sau sistem care participă la reacţia organismului la un stimul interior sau exterior). Sistemul devine viu datorit Forţei Vitale.

Forţa Vitală este percepută ca un câmp energetic inteligent, complex care cuprinde amprentele tuturor informaţiilor, care ajung la un organism aparte, supraveghează şi coordonează răspunsul organismului la stimuli interni şi externi, şi ţine în viaţă fiinţa atât timp cât este prezentă.

Rolul sistemului de apărare

  • Când organismul este sănătos, sistemul de apărare îi asigură echilibru, creştere şi reînnoire continuă, în condiţia unui flux optim al Forţei Vitale.
  • Dacă fluxul Forţei Vitale suferă modificări, organismul se află în pericol, având nevoie de surplus de energie pentru susţinerea echilibrului pe diferitele nivele. Aceste pericole sunt sesizate de către sistemul de apărare, care va reacţiona instantaneu.
  • Sistemul de apărare întotdeanua alege calea optimă în a rezolva o problemă anume în organism şi a restabili fluxul normal al Forţei Vitale.
  • Sistemul de apărare întotdeanua acţionează perfect (în limitele posibilităților sale), şi fiecare problema rezultă în o reacţie aparte
  • Nu cunoaştem modul de acţiune a Forţei Vitale asupra sistemului de apărare, însă dacă sănătatea omului este afectată, acest lucru se poate observa de îndată, iar dovada acestuia este însăşi simptomul

La ce serveşte simptomul?

  • Tot cea ce putem afla despre bolnav şi boala lui, se află ascuns în simptomele sale.
  • Prin simptome organismul încearcă să se vindece pe sine.
  • Simptomele sunt limbajul sistemului de apărare, prin care ne comunică modul în care încearcă să se vindece.
  • Fiecare simptom are această menire, însă se întâmplă ca această încercare să nu fie de ajuns, să nu își poată ducă sarcina la bun sfârșit.

Prin simptome organismul se străduie să se vindece. Iată doar câteva exemple:

  • În febră sistemul imun prin intermediul citokinelor creşte temperatura corporală, încercând astfel eliminarea patogenilor şi împiedicarea multiplicării acestora.
  • Prin producerea de secreţii, sistemul imun înconjoară microorganismele patogene, iar prin dirijarea la ţintă a diferitelor celule de apărare încearcă eliminarea acestora
  • Tusea are rolul de curăţare a căilor respiratorii de patogeni, alergeni, substanţe străine, secreţii.
  • Diareea elimină substanţele patogene din tractul digestiv.

Cum putem susţine sistemul de apărare?

Avem datoria să respectăm direcţia de acţiune a sistemului de apărare şi principiul Similia similibus curentur. Alegem pacientului un remediu, care poate produce acelaşi simptom (la omul sănătos), ca şi boala la pacient. Alegem un remediu, care are acţiunea similară sistemului de apărare. Aşa respectăm simptomele şi prin remediul corect ales întărim sistemul de apărare, îi conferim un plus de energie, care este necesară pentru a învinge boala (prin întărirea simptomelor create de către sistemul de apărare în această încercare).

Care este diferenţa între medicina convenţională (alopată) şi cea homeopată?

          Alopatie

          Homeopatie

  • Omul este o fiinţă biologică
  • Omul este o unitate de corp- suflet- spirit
  • În ceea ce priveşte boala fiinţele umane sunt la fel
  • Nu există doi oameni la fel, totalitatea simptomelor unei persoane îi vor fi caracteristice
  • Tabloul clinic este exprimat prin diagnostice
  • Pacienţi cu diagnostic identic pot avea tabloul clinic al unor remedii diferite
  • Tratamentul este conform unor scheme
  • Tratamentul este individualizat
  • Medicamentele se îndreaptă împotriva simptomelor
  • Remediile acţionează în aceeași direcţie ca și simptomele
 

Legile homeopatiei clasice

  • Ceva se vindecă prin ceva similar - Similia similibus curentur ⇔ Legea similitudinii
  • Nu există boli- există doar oameni bolnavi ⇔ Legea individualizării
  • Remediul corespunzător este acela, care se potriveşte totalităţii simptomelor pe cele trei planuri (fizic, emoţional şi mental) ⇔ Legea remediului unic
  • Doza necesară vindecării din remediul ales corect este minimă, infinitezimală ⇔ Legea potenţelor/ a dozelor infinitezimale
  • Vindecarea se va realiza prin dispariţia în anumită ordine a simptomelor, conform direcţiei vindecării ⇔ Legea direcţiei vindecării
  • Experimentele se realizează pe oameni sănătoşi ⇔ Proving

Legea individualizării

Este consecinţa directă a legii similitudinii. Faptul că alegem remediul similar simptomelor, înseamnă în acelaşi timp individualizarea tratamentului. Nu diagnosticul se tratează, fiindcă la doi pacienţi diferiţi, chiar cu acelaşi diagnostic, putem avea simptome foarte diferite, ele indicând două remedii diferite. În homeopatia clasică nu se acceptă protocoale terapeutice.

Legea remediului unic

În homeopatia clasică, conform definiţiei, pacientul într-un moment anume are nevoie doar de un singur remediu. Dacă, în cursul vindecării, sunt necesare mai multe remedii, ele se vor administra succesiv, întotdeauna conform simptomelor.

Legea dozei infinitezimale

Din medicina convenţională cunoaştem deja că dozele minime ale unor substanţe pot avea efect asupra organismului. De exemplu, polenul sau părul de pisică (chiar şi după ce pisica a părăsit incinta) vor provoca reacţii zgomotoase la persoanele alergice. La unele persoane sensibile chiar parfumurile pot cauza reacţii sau este bine cunoscut exemplul cepei, care în timpul curăţirii, fără ca vreo parte din ea să ajungă în ochi sau nas, produce lacrimare şi rinoree.

În homeopatie utilizăm doze foarte mici, de fapt în diluţiile de peste C12 nu se mai regăseşte substanţa originală.

În homeopatie doza nu este atât de importantă cât sensibilitatea pacientului la remediu. Vom alege acel remediu, la care pacientul este cel mai sensibil şi vom administra doza minimă. Efectul dozelor infinitezimale nu este material, ci energetic, deoarece remediile trebuie să stimuleze drept forţa vitală.

Astfel dozarea remediilor nu are importanţă foarte mare: pacientul poate lua o granulă, trei, zece sau chiar un tub întreg deodată, efectul va fi acelaşi. Alegerea potenţei şi ritmul administrării este mult mai importantă.

Cum se prepară remediile homeopate şi din ce? Potenţarea.

Remediile se prepară din substanţe de origine vegetală, minerală, animală, prin metoda potenţării.

Prin metoda potenţării o parte din substanţa originală pregătită se diluează cu 99 părti de apă, iar soluţia se dinamizează prin agitare puternică, prin aşa numitele sucusiuni. Se obţine potenţa C1. În pasul următor din potenţa C1 se ia o parte, se diluează cu 99 părţi de apă şi se repetă aceeaşi dinamizare, obţinându-se potenţa C2. Pentru a obţine potenţa C3, se va lua o parte din C2, se va dilua cu 99 părţi de apă şi se va dinamiza. Şi aşa mai departe. Avansând de la potenţele mici spre cele mari, ele vor conţine din ce în ce mai puţină materie şi din ce în ce mai multă informaţie. Astfel în diluţiile de peste C12 nu se mai regăseşte substanţa originală.

Există şi alte metode de diluţie în afara celei centezimale (be bază de o sută), cum ar fi cea decimală (pe baza de zece), LM (pe baza de cincizeci de mii).

Remediile homeopate se găsesc sub forma de granule, tablete, picături, la farmaciile autorizate.

Hahnemann în vremea sa îşi prepara singur remediile, iar spre sfârşitul vieţii a ajuns să folosească potenţa C60. În zilele noastre remediile se prepară în fabrici de medicamente acreditate, fiind subordonate legilor referitoare, la fel şi distribuirea lor. Se prepară şi diluţii chiar foarte înalte (de exemplu 100M- 100.000, 50M- 50000, 1M-1000 diluţii).

Remediile homeopate sunt încercate pe oameni sănătoşi (proving).

Direcţia vindecării

Legea vindecării a fost formulată de către Constantine Hering, medic homeopat american pionier (în anii o mie opt sute).

Fiecare simptom al bolii va dispărea în ordinea inversă a apariţiei şi conform direcţiei vindecării: din sus în jos, din înăuntru spre afară, de la organele mai importante spre cele mai puţin importante.

Proving- experimentarea remediilor

Pruvingul (proving), sau experimentarea remediului, este una dintre principiile de bază ale homeopatiei. Efectul remediilor homeopate se observă pe pruveri (prover), care sunt indivizi sănătoşi. Ei îşi notează simptomele apărute după administrarea repetată al remediului. Pruverii nu cunosc numele remediului, nu comunică între ei, simptomele observate de ei, respectiv de alţi observatori obiectivi se notează cu grijă. Aceste însemnări constituie pruvingul unui remediu.

Mijloacele homeopatiei

  • Materia Medica
  • Repertoarul
  • Organonul

Materia Medica

  • Conţine descrierile remediilor, întreaga lor simptomatologie.
  • Sursele Materiei Medica:
    • Simptomele unui remediu notate de către pruveri în cadrul pruvingurilor
    • Observaţii clinice: simptome, care au fost vindecate la oameni bolnavi (nu la unul singur, ci la mai mulţi)
    • Date toxicologice: simptomele notate în cazul unor otrăviri accidentale sau intenţionate din literatura de specialitate
    • Date provenind din autopsii, publicate de către Hahnemann în Bolile Cronice.
  • În diferite Materii Medica sunt descrise cca 2000 de remedii, dintre care cunoaştem bine aproximativ 400. Orice informaţie adăugată trebuie să fie absolut obiectivă, lipsită de orice interpretare.

Repertoarul

  • Conţine simptomele remediilor într-un anumit sistem de grupare.
  • Este un fel de vocabular al simptomelor: Simptomele “traduse” în limbaj homeopat se vor căuta în repertoar, după cuvintele titlu se găsesc toate remediile care produc acel simptom, în diferite grade.
  • În procesul de repertorizare notăm toate simptomele ale pacientului, le căutăm în repertoar, şi astfel va apărea remediul indicat sau mai multe remedii cu posibilă indicație.
  • Repertorizarea contribuie foarte mult la alegerea remediului similimum, dar nu poate înlocui cunoştinţele de Materia Medica.
  • Există mai multe metode de repertorizare.
  • În era noastră există deja softere performante de repertorizare, care scurtează timpul necesar alegerii remediului, dar aceaste sunt considerate doar mijloace auxiliare, fiindcă computerele nu vor putea înlocui examinarea pacientului, efectuarea anamnezei, observarea obiectivă a pacientului sau experienţa obţinută prin acestea.

Organonul

  • Este opera lui Samuel Hahnemann, în care descrie ştiinţa şi arta vindecării întemeiată de el, pe care a denumit-o homeopatie.
  • Ultima ediţie, a şasea, care a fost publicată postmortem, trebuie să fie „biblia” fiecărui homeopat.
  • Organon 1§: “Datoria supremă a medicului, singura sa datorie, este de a-i face sănătoşi pe oamenii bolnavi- să-i vindece .(…)”
  • Organon 2§: “Idealul cel mai înalt al terapiei este restabilirea sănătăţii rapid, blând, permanent; îndepărtarea şi distrugerea întregii boli pe calea cea mai scurtă.”
  • Organon 4§: “Astfel, medicul este un veritabil ocrotitor al sănătăţii, dacă el cunoaşte lucrurile care perturbă starea de sănătate şi induc starea de boală şi dacă ştie cum să-i ferească pe oamenii sănătoşi de ele.”

Nivelele de sănătate conform Profesorului George Vithoulkas

Ce este sănătatea?

Noţiunea nivelelor de sănătate provine de la George Vithoulkas, care înainte de toate, defineşte sănătatea prin noţiunea de libertate.

Sănătate= Libertate

  • libertate faţă de durere şi o senzaţie de bine în corpul fizic,
  • libertate faţă de pasiune, care duce la o stare pozitivă de pace şi seninătate la nivel emoţional,
  • libertate faţă de egoism, care duce la limpezimea gândirii şi percepţia adevărului la nivel mental.

Criteriul care exprimă cel mai bine starea de sănătate este creativitatea, pe toate nivelele, fizic, emoţional şi mental.

Fiinţa umană ca unitate a corpului fizic- emoţional- mental

Viaţa fiinţei umane se desfăşoară pe trei planuri: fizic, emoţional şi mental, legate între ele prin forţa vitală. Planul mental înregistrează schimbările intervenite în percepţia şi conştiinţa umană. Planul emoţional înregistrează schimbările intervenite în sentimentele omului. În fiinţa umană cea mai importantă (mai interioară) şi mai protejată sferă este cea mentală, urmată de cea emoţională şi ulterior cea fizică. Sistemul de apărare va încerca întotdeauna să protejeze planurile mai importante şi va impinge boala spre periferie pe cât se poate.

Şi la nivelul celor trei planuri se poate observa o hierarhie a stărilor patologice.

          Planul mental

          Planul emoţional

          Planul fizic

  • Confuzie mentală totală
  • Tendinţe suicidare
  • Boli ale sistemului nervos
  • Delir destructiv
  • Apatie
  • Boli cardiace
  • Gânduri paranoide
  • Tristeţe
  • Boli ale sistemului endocrin
  • Iluzii
  • Frici
  • Boli ale ficatului
  • Letargie
  • Fobii
  • Bolile plămânilor
  • Insensibilitate
  • Nelinişte
  • Bolile rinichilor
  • Probleme de concentrare
  • Iritabilitate
  • Bolile oaselor
  • Probleme ale memoriei
  • Nemulţumire
  • Bolile muşchilor
  • Neatenţie

 

  • Bolile pielii
 

O hierarhie se poate observa chiar şi în patologia care vizează un anumit organ sau sistem de organe, care influenţează în mare parte prognosticul şi calitatea vieţii pacientului, fiind o evidentă diferenţă între o rinită acută şi una cronică, sau o epilepsie tip petit mal și grand mal.

Cunoaşterea nivelelor de sănătate are importanţă majoră, deoarece face posibilă aprecierea evouţiei pacientului pe parcursul tratamentului. Un fenomen bine cunoscut în medicina alopată este acela, când în urma tratamentelor eczema dipsare, dar se dezvoltă rinita alergică sau astmul, iar mai târziu artrita reumatoidă, urmată în numeroase cazuri de depresie. Patologia pielii, situată inferior în hierarhie, supresată rezultă în îmbolnăvirea mucoasei nazele sau chiar al plămânilor, şi dacă se continuă şirul tratamentelor supresive (îndreptate împotriva simptomelor), care pot sau nu atenua simptomatologia, relativ frecvent se dezvoltă un proces autoimun al articulaţiilor, care conduce la deformarea severă ale acestora şi alterarea calităţii vieţii pacientului. Poate la prima vedere o boală articulară s-ar situa la nivele inferioare în importanţă, dar la o analiză mai atentă devine clar faptul, că durerile şi deformările articulare produc o suferinţă atât de marcată pacientului, încât el pierde semnificativ din creativitate, din “libertatea” oferită de sănătate şi astfel avem de a face cu o patologie mai severă, decât un astm bronşic de severitate uşoară sau medie. Dacă tratamentele care ţintesc controlarea simptomelor continuă, de cele mai multe ori sistemul de apărare va fi nevoit să îşi mute linia de apărare către sferele mai adânci, mai importante, cum este planul mental, astfel îşi fac apariţia semnele depresiei, care înseamnă o deteriorare în continuare a creativităţii şi „libertăţii” pacientului. Mai multe informaţii se pot citi în articolul “Teoria unică a dezvoltării bolii- un „continuum” al procesului inflamator”.

Limitele homeopatiei

Posibilitatea vindecării este condiţionată de predispoziţiile înnăscute la anumite boli, nivelul de sănătate al individului, tratamentele cronice, tratamentele supresive folosite în antecedente, stilul de viaţă.

Teritoriile calcifiate sau lipsa unor organe nu se pot înlocui (nici) prin homeopatie.

Homeopatia nu se foloseşte pentru prevenţie în înţelesul de bază al cuvântului. Nu se pot preveni anumite patologii sau boli posibile, care ar putea interveni în viitor, folosind protocoale de remedii, în lipsa a oricăror simptome. Prevenţia în homeopatie înseamnă, că prin remediul bine ales pe baza simptomelor prezente, se mobilizează forţele de autovindecare, Forţa Vitală, astfel receptivitatea organismului la bolile acute va diminua (prin creşterea nivelului de sănătate), iar dacă totuşi intervine o îmbolnăvire, vindecarea va fi mai facilă şi totodată se poate obţine şi o anumită „protecţie” faţă de bolile cronice (desigur în limitele amintite mai sus).

Evaluarea rezultatelor tratamentului homeopat

Cel mai important criteriu este dispariţia simptomelor. Pacientul, care nu are acuze, este considerat sănătos şi nu are nevoie de tratament.

Pe termen lung (dealungul anilor) se poate aprecia dacă pacientul a evoluat în valorile interne ale sale. Dacă tratamentul a avut success, putem admite că pacientul se simte bine, fiindcă are mai multă vitalitate, bună dispoziție, creativitate, voinţă de a face, încredere în viitor, este mai echilibrat, mai răbdător, mai prietenos, plin de dragoste şi înţelepciune, iubeşte viaţa. Cel mai bun indicator este creativitatea.

Copyright © 2016 dr. Nagy Kinga Krisztina. All Rights Reserved. Vector by jIT