Interviul profesorului George Vithoulkas acordat lui Dimitris Konstantakopoulos.  

Datorită implementării la scară mare a descoperirilor din chimie, biologie şi a tehnologiilor aplicate (electronică, laser), dezvoltarea rapidă a medicinii în secolul al XX-lea a fost miraculoasă, promiţătoare pentru rezolvarea unora dintre cele mai dureroase probleme din istoria omenirii.

Cu toate acestea, de la “deceniile de înfruntare” (1960-80), au mai fost voci protestatare care puneau sub semnul întrebării însăşi “strategia” medicinii tradiţionale - de a suprima simptomele fără să trateze cauzele lor – şi expuneau gravele efecte secundare ale tratamentului mai ales în cazul medicamentelor de sinteză introduse masiv în practica medicală după al Doilea Război Mondial.

De atunci a crescut constant interesul pentru metode aşa-zis alternative de tratament, care încă se dezvoltă în ciuda obiecţiilor venite din partea medicinii tradiţionale. Printre aceste metode alternative se numără şi homeopatia, o abordare care era cunoscută în cea mai mare parte a lumii occidentale înainte şi în timpul Sec. al XIX-lea înainte să cadă în uitare în Sec. al XX-lea.

A fost nevoie de un grec, George Vithoulkas, pentru ca homeopatia să fie readusă la viaţă şi să-i fie redat locul în lume ca o ramură mai mică dar la fel de importantă a medicinii, şi pentru ca ea să lupte pentru recunoaştere şi pentru readucerea ei la forma iniţială, aceea de individualizare a tratamentului pentru fiecare pacient. Distins cu Premiul Nobel Alternativ (Right Livelihood Award) pentru contribuţia sa, profesor emerit al Universităţii Egee şi al Academiilor de Ştiinţe Medicale de la Moscova şi Kiev, doctor de onoare al mai multor facultăţi de medicină, George Vithoulkas este şi fondatorul Academiei Internaţionale de Homeopatie Clasică de pe insula Alonissos, ceea ce face din Grecia centrul mondial al homeopatiei.

Cu ocazia republicării cărţii sale “Noua dimensiune a medicinii” la editura Patakis Publications, George Vithoulkas a acceptat cu amabilitate să răspundă la întrebările venite din partea Athens News Agency – Macedonian Press Agency (ANA-MPA).

Interviul lui George Vithoulkas acordat lui Dimitris Konstantakopoulos.  

- Domnule Vithoulkas, în cartea dumneavoastră susţineţi că medicina convenţională a eşuat în misiunea ei de a preveni sau trata boala cronică, şi că ea este principalul responsabil pentru înrăutăţirea sănătăţii oamenilor. De ce spuneţi asta? Susţinătorii medicinii convenţionale vor susţine contrariul – că a făcut minuni, că a crescut dramatic speranţa de viaţă.

Ca să vă răspund la o asemenea întrebare ar fi nevoie de o carte întreagă, dar cărticica asta pe care am scris-o ar putea să vă dea câteva idei.

Ce vreau eu să spun este că medicina convenţională a eşuat în abordarea terapeutică. A făcut progrese foarte mari în chirurgie şi în domeniul tehnologiei, însă a luat-o pe calea greşită în ceea ce priveşte abordarea terapeutică, adică folosirea şi adesea excesul de medicamente sintetizate chimic şi hormoni pentru a combate în special boli cronice.

Este foarte adevărat că a crescut speranţa de viaţă, dar în acelaşi timp a degradat sănătatea în general şi calitatea vieţii.

- Ne puteţi explica?

Ceea ce ştim acum este că bolile cronice grave pot fi supresate dar nu vindecate. Dar supresarea simptomelor împinge procesul bolii mai profund în interiorul organismului, adică la nivelul emoţional şi mental.

- Daţi-ne, vă rog, un exemplu.

O persoană care primeşte un tratament supresiv pentru o boală cronică riscă să îi apară tulburări mentale şi emoţionale cum ar fi iritabilitate extremă, stres, depresie, probleme de natură sexuală care iniţial nu par să interfereze cu viaţa personală şi profesională, dar în timp acea tulburare se va concentra din ce în ce mai mult la nivelele mental şi emoţional şi, dacă vreţi într-un mod malefic şi perfid, subminează starea generală de sănătate a acelei persoane. În ultimele decenii, aceste efecte şi-au făcut apariţia în ţările dezvoltate unde aproape toată populaţia a ajuns să sufere de vreo formă de deviaţie sau tulburare mentală.

- Ce le-aţi răspunde celor care susţin că homeopatia şi tratamentele alternative în general sunt o formă riscantă de înşelătorie? Dintre alternativele existente, în afară de homeopatie, pe care le susţineţi şi pe care le respingeţi sau nu le consideraţi eficiente?

Asemenea simplificări denotă superficialitate şi dorinţa de a impresiona prin senzaţional. În ziua de azi există sute de aşa-zise alternative terapeutice care nu tratează nimic dar îi duc în eroare pe cei cu un mental mai slab şi pe cetăţenii ţărilor dezvoltate cu mai puţină educaţie. Această mentalitate de “general valabil” care presupune punerea la un loc a tuturor acestor terapii cu anumite forme serioase de medicină alternativă cum sunt homeopatia, acupunctura, osteopatia, presopunctura, nutriţia, igiena fizică – care sunt toate abordări terapeutice confirmate şi validate – creează confuzie. Iar această confuzie serveşte interesele altor persoane, nu ale pacienţilor care se rătăcesc prin acest labirint de opţiuni. Desigur, după cunoştinţa mea, fiecare dintre sistemele terapeutice pe care le-am menţionat are rezultate în anumite condiţii. Specialitatea mea este homeopatia, pe care o consider forma cea mai organizată şi eficace opţiune terapeutică şi care, probabil, acoperă cea mai mare varietate de boli. Cu toate acestea, nu ar trebui să lăsăm impresia că homeopatia poate trata orice sau că este o practică facilă.

- Continuaţi să rămâneţi la fel de aspru în a critica folosirea antibioticelor, a penicilinei şi a cortizonului, printre altele. Dar nu sunt acestea medicamentele minune, mijloacele necesare de a trata infecţiile? Ce ne-am face fără ele?

Este adevărat că de multe ori aceste medicamente pot salva viaţa într-un caz de infecţie gravă, dar asta nu înseamnă că pacientul care le ia nu va avea de suferit de pe urma efectelor secundare, iar ele l-ar putea afecta întreaga viaţă. Însă în boala cronică lucrurile stau mult mai rău. Când îşi face apariţia o boală cronică, sfatul medicului este ca pacientul să se împace cu ideea că se va confrunta cu această boală toată viaţa şi va lua medicamente care nu vindecă aproape niciodată dar ameliorează simptomele.

Mai ales în asemenea situaţii homeopatia poate interveni şi restabili echilibrul pierdut al corpului în aşa fel încât pacientul să nu mai depindă de medicamente de sinteză.

- Nu sunteţi singurul care critică bazele îngrijirii medicale şi modul de organizare al acesteia. Cu toate acestea şi în pofida promovării unor idei ca ale domniei voastre, lucrurile nu s-au schimbat suficient. Cum vă explicaţi acest lucru?

Este un întreg sistem medical stabilit de medicina convenţională care nu se poate dărâma de la o zi la alta. Acest sistem va cădea la un moment dat, desigur, fiindcă el nu se bazează pe o practică umană a medicinii, aceea de a-şi concentra eforturile asupra sănătăţii oamenilor. Interesele industriei farmaceutice, ambiţiile savanţilor din medicină, precum şi competiţia dintre ei, setea de bani şi glorie sunt atât de puternice încât interesul autentic pentru o medicină umană este pus pe un loc secundar. Vorbim despre sistemul de sănătate convenţional în mod general, dar desigur nu ar trebui să uităm că doctorii, mai ales cei care lucrează în spital, se sacrifică pentru a-şi ajuta pacienţii în fiecare zi.

- În cartea dumneavoastră descrieţi egoismul extrem drept generator de boală. Această poziţie pare să fie opusul perfect la sensul general acceptat în societate. Nu cumva mergeţi prea departe în această descriere?

Această părere vine din experienţa mea de mii de cazuri tratate. În timpul conversaţiei despre istoria lor medicală am descoperit rolul pe care îl are egoismul în generarea unei boli. De exemplu, o persoană egoistă este afectată mult mai repede şi mai sever decât o persoană modestă. O persoană care crede că ştie totul va deveni obiectul dispreţului altor persoane la un moment dat, se va simţi rănită profund iar suferinţa va fi şi ea profundă şi intensă; stresul provocat de o insultă va fi enorm pentru o persoană egoistă, şi chiar sunt şanse mari ca persoana să capete o boală cronică la care avea predispoziţie. Sigur, egoismul nu declanşează de unul singur o boală cronică inerentă, dar constituie un factor important. Cu siguranţă putem spune că o anumită doză de mândrie este sănătoasă şi utilă în sensul în care menţine sentimentul de demnitate.

- După părerea dumneavoastră, care este relaţia dintre autoritatea morală umană, starea mentală/spirituală şi sănătatea fizică?

Cu cât o persoană este mai cu picioarele pe pământ, modestă şi prietenoasă, cu atât mai mic este riscul de îmbolnăvire din cauza stresului generat de nedreptate, răutate şi insulte. O persoană care a învăţat să ierte chiar şi când a fost nedreptăţită în mod flagrant, se protejează de reacţia de declanşare a unei boli cronice la care corpul are deja o predispoziţie – o boală pe care oricine o poate avea în orice moment al vieţii, dar mai ales atunci când sistemul imunitar este afectat de emoţii negative puternice.

- Cum explicaţi faptul că oamenii pe care societatea îi consideră mai puţin morali – ca, de exemplu, politicienii, dacă e să ne luăm după sondajele de opinie şi presa – par să aibă o capacitate remarcabilă de supravieţuire? Până la urmă, cine supravieţuieşte, cei buni sau cei răi?

Aceasta este o întrebare interesantă care m-a preocupat şi pe mine în mod special. După părerea mea, lupta pentru putere presupune oameni puternici, sănătoşi de la mama lor. Vedeam înainte tipul ăsta de oameni aşa-zis solizi în familiile de oameni politici, în care tatăl se bucură de succes financiar şi social pe merit dar odată ajuns la putere el vrea să păstreze puterea pentru totdeauna şi încearcă să-şi asigure autoritatea şi bogăţia pentru toţi urmaşii lui. Odată ce pune mâna pe putere el doreşte să şi-o menţină mereu, nu numai pentru el însuşi, ci şi pentru copiii lui, iar conflictul interior începe din conştiinţa lui şi se termină atunci când el reuşeşte să reducă la tăcere vocea conştiinţei ca să nu-l mai deranjeze. Din acel punct începe declinul subtil al corpului. Primele semne sunt stresul, fobiile, atacurile de panică, iar apoi, mai târziu, apare şi patologia fizică. Atâta vreme cât un politician se lasă condus de idealul de a-şi salva ţara, este în siguranţă din punctul de vedere al sănătăţii, iar personalitatea lui evoluează. Cu cât un politician se lasă condus de propriile interese, cu atât mai puţin îl interesează soarta oamenilor şi cu atât mai jos decade, mai întâi în cariera politică, iar apoi la nivel mental şi fizic. De aceea, politicienii care s-au născut cu privilegiul unei sănătăţi bune ajung corupţi şi bolnavi, la mila unei societăţi degenerate la care ei înşişi şi-au adus contribuţia. Vorbim, desigur, de politicienii care sunt în exerciţiul puterii. Cei care au ocolit acest sistem, cum au făcut Ioannis Kapodistrias sau Nikolaos Plastiras, au ajuns asasinaţi sau ostracizaţi.

- De obicei, când te îmbolnăveşti eşti bombardat cu informaţii directe şi indirecte, precum şi apeluri din partea medicilor sau a mass mediei. După părerea dumneavoastră, ce ar trebui să facem pentru a ne orienta în acest mediu în care domneşte confuzia?

Trebuie să rămâi obiectiv, să nu te laşi pradă reclamelor strălucitoare şi să nu căutăm banii făcuţi uşor şi ascensiunea rapidă pe scara socială – doar atunci vom putea judeca şi vom putea evalua corect fenomenele contemporane, doar atunci vom reuşi să ne menţinem sănătoşi şi să luăm deciziile corecte. Bunicii noştri erau astfel de oameni. Un exemplu de persoană profundă, sănătoasă şi corectă este Academicianul grec Konstantinos Despotopoulos, un om extraordinar care a împlinit deja 103 ani, precum şi câţiva prieteni de-ai domniei sale pe care îi menţionează în interviuri (notă: interviul cu dl. Vithoulkas a avut loc înaintea morţii lui Kon. Despotopoulos). Toţi grecii din ziua de azi ar trebui să-i asculte interviurile dacă vor să vadă un om cu adevărat sănătos. Oamenii de calibrul lui sunt din ce în ce mai rari în timp ce alţii, majoritatea, vor fi afectaţi din ce în ce mai mult de o cultură a degenerării care înşeală fiinţa umană şi o degradează.

- Cum vedeţi situaţia actuală şi criza din sistemul de sănătate grecesc? Ce ar trebui făcut? Cum ar putea homeopatia şi alte metode alternative să scoată sistemul din criză?

Cum vă puteţi aştepta să aveţi un sistem de sănătate puternic într-o ţară ca Grecia, atât de bolnavă şi uzată? Dacă peisajul politic nu se schimbă drastic, nu există soluţii reale pentru sistemul de sănătate.

Acum întregul sistem este împins către o privatizare generală şi numai cei care au mijloace financiare au acces la medici şi medicamente. Restul, nu se ştie...

Întregul context global de comportament inuman extrem, de cruzime şi barbarie arată direcţia în care sunt duse lucrurile de către cei care sunt la cârma dezvoltării mondiale. Pe ei nu îi interesează să construiască sisteme solide de sănătate fiindcă ei îşi vor permite mereu cei mai buni doctori şi cele mai bune medicamente. Restul vor continua să-şi pună aceeaşi întrebare: cât va deveni această societate una umană?

- Spuneţi-ne câteva cuvinte despre cartea dumneavoastră.

Cartea pune mai multe întrebări decât dă răspunsuri despre aspectele esenţiale legate de sănătate. Într-o bună zi vor veni şi răspunsurile complete, atunci când noi toţi ne vom da seama că fericirea şi sănătatea nu se află în bani sau putere, ci în grija şi dragostea faţă de aproapele nostru.